Tutorii si agentiile

Ultimele stiri

Ai de invatat
Fura secretele meseriei de creativ
de la performerii industriei.
detalii
Cu ce ramai
Afla exact ce iti da scoala asta.
Si ce nu-ti da.
detalii
Newsletter
Click aici daca vrei sa te abonezi la newsletter-ul Scolii ADC*RO.
Ultimele stiri
Scoala ADC*RO: Absolventii promotiei 2019
18 Iunie 2019

30 de tineri au absolvit cursurile Școlii ADC*RO, ediția 2019. Lucrările lor au fost evaluate de către un board format din unii dintre cei mai buni directori de creație din România.



Ediția a 11-a a Școlii ADC*RO a însemnat patru luni de creativitate susținută, câte două ȋntâlniri săptămânale, 8 tutori și peste 15 tutorate cu directorii de creație.

 



La finalul a 7 brief-uri rezolvate, au fost desemnați absolvenții care au obținut punctajul cel mai mare – Mihaela Marin, Andreea Silvia Gherda, Codrin Hoarță, Teodor-Andrei Vasile, Bogdan Racleș, Teodora Puiu, Mihai-Victor Preda, Vladimir Tudose, Ionuț Dumitrescu şi Alexandru Mielcioiu.

 

Pe lângă cele 10 portofolii premiate, tutorii au desemnat câștigători și pentru fiecare dintre principalele medii de comunicare. Astfel, s-au oferit premiile BEST VIDEO pentru Teodor-Andrei Vasile, BEST DIGITAL pentru Bogdan Racleş (care a fost si primul admis la şcoală, beneficiind de Bursa UniCredit, care a acoperit integral taxa de participare), BEST KEY VISUAL pentru Mihaela Marin, şefa de promoţie din acest an, BEST OUTDOOR & AMBIENT pentru Teodora Florică, BEST PROMO & ACTIVATION pentru Andreea Silvia Gherda, BEST RADIO pentru Bogdan Chiriță şi BEST INTEGRATED CAMPAIGNS pentru Codrin Hoarță.

 

 

Lista completă a absolvenților ediției a 11-a: Alexandra Elena Blană, Ana Delia Neculăeș, Andreea Crivăț, Bogdan Chiriță, Claudiu Iordache, Cristiana Manea, Diana Coleff, George Bondoc, Igor Pogorevici, Ioana Cristina Cojocaru, Irina Malai, Iulia Cimpoeru, Mihaela Cocîrță, Nadia Stupineanu, Octavian Daniluc, Sebastian Vârjan, Silvia Nedelcu, Teodora Florică, Tudor-Constantin Neagu şi Valeria Romanciuc.

 


Mihaela Marin, şefa de promoţie a acestui an, a câştigat şi Bursa Ionuț Popescu, art director și fotograf, care și-a pierdut viața în urma incendiului de la Colectiv. Bursa este în valoare de 600 euro şi este oferită anual cursantului Școlii ADC*RO care se situează pe primul loc la finalul școlii. Mihaela a primit de asemenea si 2 full pass invites la iCEE.fest: UPGRADE 100, festival de digital & noi tehnologii şi la Conferinţa Globală IAA – Creativity 4Better, ediţia a 4-a, care va avea loc pe 17 octombrie la Opera Română.

Înscrierea la ADC a fost o decizie spontană. Drept urmare am fost la un pas să ratez înscrierea dacă nu se extindea ddl-ul inițial. Toată treaba a venit pe fondul dorinței mele de a-mi schimba funcția actuală de designer și în definitiv de a mă challenge-ui. Am găsit la ADC o comunitate cu oameni faini și open minded. Am învățat că ideea aia briliantă vine tocmai după multă muncă și că job-ul de creativ aduce și multă responsabilitate cu el. 
Mulțumesc tutorilor pentru know-how și școlii pentru experiență! Special credits to Radu Pilat
.”, afirmă Mihaela Marin.



Invitaţii la iCEE.fest: UPGRADE 100 şi Conferinţa Globală IAA – Creativity 4Better a primit de asemenea şi ocupanta locului 2 – Andreea Silvia Gherda. Codrin Hoarță, locul 3 în promoţia 2019, a primit un full pass la conferinţa globală organizată de IAA România. Toti absolvenţii ediţiei au primit și revista Lürzer's Archive, alături de abonamente valabile 1 an la întreaga colecţie digitală a renumitei publicaţii.

Şcoala ADC a continuat și ediția aceasta modulul extra Olimpiadul cu scopul de a pregăti studenții pentru competiții naționale și internaționale. Astfel, sub coordonarea lui Andrei Tripşa (Three) şi Radu Pilat (Heist Industries), două proiecte au participat la FutureLions, competiţie CannesLions dedicată tinerilor creativi:

Faction 21 - Tudor Neagu


Amazon playskill - Alexandru Mielcioiu, Andreea Crivăț, Irina Malai, Igor Pogorevici şi Teodora Puiu


Board-ul de tutori al ediției 2019 a fost format din: Adrian Preda, Andrei Tripșa, Cătălin Rusu, Laura Nedelschi, Liviu Ţurcanu, Radu Pilat, Șerban Alexandrescu şi Ştefan Vasilachi.

Cursurile celei de-a 11-a ediții a Școlii ADC*RO au acoperit teme precum introducere în publicitate, strategie și concept, video, radio, key visual, outdoor & ambient, promo & activation, digital şi campanii integrate, au antrenat participanții pentru lucrul pe principalele medii de comunicare și au format reflexe pentru ca, la finalul școlii,absolvenții să poată implementa toate conceptele învățate. 

 

 

Toate portofoliile absolvenților vor fi urcate pe site-ul școlii, care funcționează de câțiva ani deja ca un motor de căutare util pentru agenții.



Inapoi la stiri